انتقل إلى وضع عدم الاتصال باستخدام تطبيق Player FM !
Grecia, revoluție și revoluții: despre istorie, cu Ștefan Petrescu
Manage episode 290829692 series 2916795
Am dus anul revoluționar 1821 la doctor — la doctorul în istorie Ștefan Petrescu — pentru a stabili cine era bolnavul și cu ce idei se trata, iar în plus, am aflat unde le plăcea intelectualilor să umble, pentru ca, la finalul consultației, un alt istoric să ne sufle pe unde se mai găsesc azi panduri.
- Ștefan Petrescu, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, a trăit zece ani în Grecia și a scris cărți și numeroase articole privind relațiile româno-grecești în secolele XIX-XX. A publicat împreună cu sora lui, profesoară pentru învățământul primar, și cărți de istorie pentru copii.
- Bogdan Popa este cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ din Bucureşti. Este autorul, printre altele, al volumului Educaţie fizică, sport şi societate în România interbelică, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013.
_______________
Acest episod face parte din sezonul „Grecia: revoluție și revoluții”, dedicat aniversării a 200 de ani de la Revoluția de Independență din Grecia, din 1821.
Sezonul este realizat de către Fundația Culturală Greacă și Față/Verso, cu sprijinul Librăriilor Cărturești.
Gazdele și realizatorii podcastului sunt Simina Popa și Claudiu Sfirschi-Lăudat.
_______________
Melodiile genericelor sunt preluate de pe site-urile freemusicarchive.org și freesound.org.
fata-verso.ro
Gazdele și realizatorii podcastului Față/Verso sunt Simina Popa și Claudiu Sfirschi-Lăudat.
57 حلقات

كل الحلقات
×
1 Despre „Jurnalul” lui Paul Cornea, cu Petruș Costea 24:47

1 Umblă vorba-n târg: editorii la Gaudeamus 21:12

1 Umblă vorba-n târg: scriitorii la Gaudeamus 25:52

1 Umblă vorba-n târg: traducătorii la Gaudeamus 10:48
مرحبًا بك في مشغل أف ام!
يقوم برنامج مشغل أف أم بمسح الويب للحصول على بودكاست عالية الجودة لتستمتع بها الآن. إنه أفضل تطبيق بودكاست ويعمل على أجهزة اندرويد والأيفون والويب. قم بالتسجيل لمزامنة الاشتراكات عبر الأجهزة.