Matei 19:1-26 | Itinerar Biblic | Episodul 88

Itinerar Biblic

Suntem din nou împreună și ne grăbim să intrăm în ritmul pe care ni-l dictează deja dinamica acestui pasaj din Evanghelia lui Matei; după evenimentele din Galileea, Domnul Isus împreună cu ucenicii pleacă din nou în Iudeea pentru că planul divin se apropia de punctul culminant – răstignirea din Ierusalim. Există o determinare și-o călăuzire fermă în tot ceea ce face şi spune El – vizibile din chiar primul verset al capitolului 19

Dupăce a sfârşit Isus cuvântările acestea, a plecat din Galileea şi a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan. (Mat. 19:1)

Observator atent și lapidar al cuvintelor și mișcărilor Mântuitorului, Matei se referă la cuvântările din Capernaum, din finalul cap. 17 și cuprinsul capitolului precedent, 18... după care Domnul și-ai Săi au coborât mult în sud, până la graniţa cu Iudeea... Mişcarea capătă profunzime și continuitate și în sens geografic: în Cezareea lui Filip, Isus anunţase că urmează să meargă la Ierusalim pentru a muri. Apoi, a coborât în Galileea şi a petrecut o perioadă de timp în zona aceea şi în jurul Mării Galileii. Reşedinţa sa era Capernaum şi a traversat chiar şi în Gadara. Acum Domnul se afla la graniţa cu Iudeea... unde ca de obicei

După El au mers multe gloate; şi acolo a vindecat pe cei bolnavi. (Mat. 19:2)

Nu obosesc să subliniez două cuvinte; găsite sub diverse forme, ele arată spre „mulţimi”, care capătă (celălalt cuvânt) „vindecare”. Nu e vorba doar despre câţiva oameni care au fost vindecaţi, ci despre mulţimi întregi. Pe măsură ce trece timpul sunt tot mai impresionat de lucrul acesta. Pe unde trecea, Domnul nostru elibera oamenii din lanțurile neputinței și durerii; cine dorea, putea fi vindecat. Și mulţi-mulți oameni au fost vindecați!

Acum, cazuistica se diversifică, pentru că vin iar la El așa-zișii lideri religioşi, cu o chestiune delicată – prilej cu care Isus afirmă din nou modelul și scopul lui Dumnezeu în ce privește căsătoria.

Fariseii au venit la El şi, ca să-L ispitească, I-au zis: „Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice pricină?” (Mat. 19:3)

Fariseii au venit să-L ispitească, să-L încerce (ca să-L prindă) pe Isus. Îl urmăreau, încercând să-L surprindă în opoziţie cu sistemul mozaic. Și vina cum cu o problemă care este la fel de dificilă astăzi, ca atunci. „Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta [să divorţeze] pentru orice pricină?” Chestiunea aceasta este la fel de stringentă şi între creştinii de astăzi – dar asta nu pentru că s-ar fi modificat voia sau Cuvântul lui Dumnezeu!

Vreau să prefaţez această explicaţie spunând că Dumnezeu a acordat omenirii diverse privilegii, pentru binele și fericirea noastră. De exemplu, El a inițiat căsnicia pentru protecţia căminului. Căsnicia este ideea lui Dumnezeu spre sănătatea, stabilitatea și rodnicia familiei, fie ei oameni mântuiţi sau nemântuiţi. Un alt exemplu este pedeapsa capitală, pe care Dumnezeu a dat-o pentru apărarea unei naţiuni, pentru a proteja vieţile cetăţenilor ei. De asemenea, a stabilit legea zilei de odihnă, pentru protejarea omului. Dumnezeu a dat aceste legi pentru protecţia persoanei, a familiei şi a naţiunii. Ele au fost legi generale pe care Dumnezeu le-a dat întregii omeniri. De ce oare sunt ele atât de combătute astăzi?!

Revenim la chestiunea referitoare la căsătorie. Nu știm cât de problematică era în contextul poporului Israel, de aceea vom analiza mai degrabă prin prisma creștinismului contemporan întrebarea pusă lui Isus: „îi este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta...?”

Drept răspuns, El le-a zis: „Oare n-aţi citit căZiditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască. (Mat. 19:4)

Domnul Isus i-a dus înapoi până la începuturi, înapoi la idealul lui Dumnezeu pentru căsătorie. Legea mozaică permitea divorţul pentru o gamă întreagă de motive: „Când cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea şi s-ar întâmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos în ea, să-i scrie o carte de despărţire, şi, după ce-i va da-o în mână, să-i dea drumul din casa lui.” (Deut. 24:1).

În ceea ce priveşte Legea mozaică, divorţul nu era la fel de rău cum era căsătoria cu un străin. De exemplu, dacă fiica preotului se căsătorea cu un străin, ea era exclusă din poporul Israel. Cu toate acestea, pe măsură trecerii timpului, practica a ajuns să eludeze Legea mozaică, divorţul fiind acordat pentru cele mai ridicole pretexte, cum ar fi mâncarea sau pâinea prea arse! Exista deci o dezbatere aprinsă referitoare la despărțire și-n acele zile

Şi a zis: „De aceeava lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vorfi un singur trup”? Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” (Mat. 19:5–6)

Divorţul nu exista în planul iniţial al lui Dumnezeu. De ce? Pentru că nici păcatul nu exista în planul iniţial al lui Dumnezeu, iar divorţul este întotdeauna rezultatul păcatului. Indiferent de ce aţi spune, undeva în relaţie există păcat, iar acesta cauzează divorţul. Aşadar, Domnul nostru i-a dus înapoi la proiectul iniţial al lui Dumnezeu.

„Pentruce, dar”, I-au zis ei, „a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărţire şi s-o lase?” (Mat. 19:7)

Ar trebui să citiţi Deuteronom 24:1-4, pentru a afla contextul întrebării lor. De ce îngăduise Moise divorţul?

Isus le-a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele; dar de la început n-a fost aşa.” (Mat. 19:8)

Câtă deosebire între intenția și designul divin – care dăruiseră căsătoria ca forma cea mai satisfăcătoare și plăcută a relaţiei bărbat-femeie – și ce ajunsese ea să fie în timp, prin împietrirea inimilor oamenior, ale căror practici îl siliseră pe Moise să ia în calcul și varianta (rea, urâtă) despărțirii. Nu există nimic asemănător căsătoriei și, de fapt, căsătoria era menită să arate peste timp către relaţia dintre Hristos şi Biserică. Prin urmare, doar credincioşii pot cunoaște această relaţie înaltă şi sfântă. Totuși, când ei falimentează şi îşi face loc amărăciunea şi împietrirea inimii, căsătoria devine o făţărnicie fără substanţă, nefiind decât o caricatură a ceea ce desemnase Creatorul și-a ceea ce este relația Hristos-Biserică. Prietene, unii pășesc în căsnicie fie în iad, fie în rai – nu există un al treilea loc. Atunci când căsătoria este inițiată și realizată pe tărâmul și în locul greşit, ea este în pericol încă de la început. Chiar şi creştinii descoperă că mariajul devine o chestiune nesigură.

Dumnezeu a îngăduit divorţul din pricina împietririi inimii omeneşti. El este plin de milă faţă de noi, dar idealul Său nu a fost niciodată divorţul. Îmi dau seama că trăim într-o cultură foarte permisivă în acest domeniu. Există o mulţime de oameni divorţaţi care au Biblia în casă, care au citit-o, sau care ascultă acest program. Vreau să repet că întotdeauna contextul divorţului este păcatul. Sigur, în cele din urmă, toţi suntem păcătoşi. De vreme ce Dumnezeu îi poate ierta ucigaşi, El îi poate ierta şi pe cei divorţaţi. (Iar în acest sens, problema reală este nu atât divorțul, cât recăsătorirea! Dar Domnul n-o menționează în context, deci n-o pomenim nici noi). Dar adaugă altceva:

„Eu, însă, vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.” (Mat. 19:9)

Adulterul întrerupe relaţia de căsătorie şi oferă singurul motiv pentru divorţ. Poate că cineva îmi va spune: „Da, dar iată această biată creştină măritată cu un beţiv!” Sau poate că un creştin devotat este căsătorit cu o femeie neevlavioasă. Ce se întâmplă atunci? Ei bine, credincioşii se pot separa şi din alte motive, aceasta pare să fie ideea din 1 Corinteni 7, dar divorţul nu este îngăduit decât dintr-un singur motiv menționat de Domnul: adulterul.

Sigur, această regulă este aplicabilă doar credincioşilor; Dumnezeu nu reglementează vieţile necredincioşilor, ci mai întâi îi consideră responsabili faţă de mesajul crucii. Dumnezeu vrea ca necredinciosul să vină la Hristos. El este pierdut, indiferent dacă este căsătorit, divorţat sau celibatar. Starea lui civilă nu contează dacă nu îl acceptă pe Hristos. Lucrul important pe care creştinii trebuie să îl observe este că Dumnezeu oferă singurul motiv pentru divorţ, în cazul celor credincioşi: adulterul.

Să presupunem că avem un credincios, iar soţia lui a divorţat dintr-un anumit motiv. Ce se poate spune despre partea nevinovată? Ei bine, dacă a existat adulter, şi în cele mai multe cazuri aşa stau lucrurile, partea nevinovată se poate recăsători. Cred că acesta este raţionamentul în acest caz specific????

Ucenicii Lui I-au zis: „Dacăastfel stă lucrul cu bărbatul şi nevasta lui, nu este de folos să se însoare.” (Mat. 19:10)

Ucenicii spun: „Ei bine, în cazul acesta, cred că cel mai bine e să rămâi necăsătorit.” Desigur, te-ai scuti de multe necazuri – acest lucru este indiscutabil.

El le-a răspuns: „Nutoţi pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat.” (Mat. 19:11)

Găsim aici un lucru atât de important, îndeosebi în zilele noastre. În versetul care urmează, Domnul nostru enunţă un principiu extraordinar. Chiar şi acum, Biserica Romano-Catolică se luptă cu această problemă.

„Fiindcă sunt fameni, care s-au născut aşa din pântecele maicii lor; sunt fameni, care au fost făcuţi famenide oameni; şi sunt fameni, care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească.” (Mat. 19:12)

„Sunt fameni, care s-au născut aşa din pântecele maicii lor.” Există oameni, bărbaţi şi femei care nu au nevoie să se căsătorească. Se descurcă foarte bine singuri, dar așa ceva nu este pentru oricine.

„Şi sunt fameni care au fost făcuţi fameni de oameni.” Unele biserici au stabilit regula celibatului – oamenii din anumite poziţii nu se pot căsători. Nu există prescripție biblică pentru aș ceva!

„Şi sunt fameni, care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor.” Cunosc o persoană care a plecat pe câmpul de misiune şi, înainte de a pleca, am stat de vorbă cu ea. I-am spus: „Să ştii că şansele tale de a te mărita sunt nule acolo.” Ea mi-a spus: „M-am gândit la lucrul acesta şi sunt dispusă să fac un astfel de sacrificiu.” L-a făcut de bună voie.

Cineva ar putea spune: „Crezi că predicatorul ar trebui să se căsătorească? Sau crezi că preotul ar trebui să se căsătorească?” Vreau să vă spun că Dumnezeu enunţă aici un principiu, El spune că acest lucru depinde de persoana în cauză. Noi trebuie să luăm singuri această decizie, în funcție de planul Domnului pentru viața mea. Și iată ce urmează:

Atuncii-au adus nişte copilaşi, ca să-Și pună mâinile peste ei şi să se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau. Şi Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este acelor ca ei.” După ce Şi-a pus mâinile peste ei, a plecat de acolo. (Mat. 19:13–15)

Acest pasaj reprezintă un fundament solid pentru a susține mântuirea copiilor care mor în pruncie. Este cunoscut faptul că, în general, copiii nu-l resping pe Isus Hristos, atunci când le este prezentat în mod biblic. Acesta este motivul cel mai de seamă pentru care ar trebui să le prezentăm mesajul Evangheliei. Cineva ar putea spune: „Stai puţin – atunci toţi pot fi mântuiţi dacă sunt câştigaţi în copilărie.” Nu, acest lucru nu este adevărat, pentru că ei ajung mai târziu la vârsta responsabilităţii. Motivul pentru care trebuie să încercăm să punem Evanghelia în inimile copiilor este ca atunci când ajung la vârsta responsabilităţii, ei să ia o decizie pentru Hristos. Este important să se continue o astfel de lucrare. Nu te baza pe faptul că fiul sau fiica ta a luat o decizie când avea doi, trei, patru, cinci, şase, şapte ani etc. Fiica mea a luat decizia de a-L primi pe Hristos la vârsta de şapte ani. De atunci, am întrebat-o de multe ori dacă s-a încrezut cu adevărat în Domnul ca Mântuitor. Într-o zi mi-a spus: „Tati, de ce mă întrebi mereu lucrul acesta?” I-am spus că doream să fiu sigur. De fapt, decizia va fi luată la vârsta responsabilităţii. Mă veţi întreba: „Care este acea vârstă?” Nu ştiu. Ştiu doar că este important să le dăm copiilor Evanghelia. În loc să stăm la colţul străzii şi să dezbatem probleme, asta sau altele, mai bine să le ducem Evanghelia şi să ne asigurăm că atunci când ajung la vârsta responsabilităţii, ei îşi vor asuma această decizie, făcând tot cea ce ne stă în putere ca ei să se încreadă în Hristos.

Este interesant că imediat după ce a vorbit despre chestiunea divorţului, Domnul nostru începe să discute despre copii. Copiii sunt cei mai importanţi în cazul unui divorţ. Într-o zi a venit la mine o femeie care îşi dorea divorţul pentru că nu îl mai iubea pe soţul ei. Mi-a spus: „Din cauza tuturor lucrurilor pe care le face, nu îl mai iubesc, şi v-am auzit spunând că dacă nu există dragoste, nu există relaţie. Aşa că vreau să divorţez.” Este adevărat că dacă nu există dragoste, nu există relaţie, iar acest lucru este tragic, dar acesta nu este un motiv pentru divorţ. I-am spus acestei femei: „Îmi spui că nu îţi iubeşti soţul, dar pe copiii tăi îi iubeşti?” Ea mi-a răspuns: „Desigur că îi iubesc, dar ce are asta a face?” Atunci i-am spus: „Totul! Trebuie să rămâi alături de el cât poţi de mult, dacă îți iubeşti copiii.” Prietene, faptul că Domnul nostru a spus: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine” ar trebui să determine orice familie, îndeosebi o familie creştină, să depună toate eforturile pentru a-şi păstra căsnicia. Un mare procent de copii şi tineri care au probleme cu legea provin din cămine destrămate. Aţi fi surprinşi să aflaţi numărul de micuţi care s-au îndepărtat de Hristos din pricina divorţului părinţilor lor. Este foarte important că Isus leagă acest subiect al divorţului de dragostea şi preocuparea Lui pentru copilaşi. (Mat. 19:16–17)

Atuncis-a apropiat de Isus un om şi I-a zis: „Învăţătorule, ce bine să fac ca să am viaţa veşnică?” El i-a răspuns: „De ce mă întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.”

Ne-ntâlnim acum cu unul dintre personajele binecunoscute ale NT: tânărul bogat. În pasajul paralel din evanghelia după Luca cap. 18, Îl numeşte pe Domnul „Bunule Învăţător”. E dispus să admită că El este bun, ceea ce, foarte probabil, duşmanii lui Isus nu ar fi fost dispuşi să facă. Aici în Matei tânărul pleacă de la premiza că pt a avea viață veșnică trebuie să faci un anume bine... La care Domnul îi răspunde: „Binele este Unul singur...” (adică, Dumnezeu) Deci îi spune de fapt: „Dacă tu vezi că Eu sunt bun, și fac binele, asta înseamnă că sunt Dumnezeu. Iar binele pe care trebuie să-l faci este să Îi aparții Lui!” Isus călăuzeşte gândirea tânărului, astfel încât să îl accepte ca autoritate pe Dumnezeu, și să-I împlinească poruncile!

„Care?”, I-a zis el. Şi Isus i-a răspuns: „Sănu ucizi; să nu preacurveşti; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinsteştipe tatăl tău şi pe mama ta”; şi: „Săiubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Tânărul I-a zis: „Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereţea mea; ce-mi mai lipseşte?” (Mat. 19:18–20)

Tânărul acesta era îndrăzneț sau foarte sigur pe el afirmând că păzise acele porunci! Și cu toate acestea, recunoştea că ceva lipsea din viaţa lui. Poruncile amintite de Domnul nostru formează ultima parte a Decalogului și au de-a face cu relaţia omului cu semenii săi. (Primele patru dintre cele zece poruncii au de-a face cu relaţia omului cu Dumnezeu.) Interesant e că Domnul nu-l contrazice, nu-i demonstrează că nu are dreptate, nu-l mustră, ci direcţionează gândirea tânărului spre relaţia lui cu Dumnezeu.

„Dacă vrei să fii desăvârşit”, i-a zis Isus, „du-tede vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino şi urmează-Mă.” (Mat. 19:21)

„Dacă vrei să fii desăvârşit”, adică complet. Dacă l-ar fi urmat pe Isus, tânărul acesta ar fi ajuns să vadă că nu îndeplinea cum se cuvine acele porunci, care au de-a face cu relaţia omului cu Dumnezeu. Domnul Isus se îndrepta spre cruce, și dacă acest om l-ar fi urmat pe Isus, ar fi ajuns la piciorul unei cruci. Vedem însă că ceva îl împiedica să meargă după Domnul, bogăţiile lui erau o piatră de poticnire.

Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat; pentru că avea multe avuţii. (Mat. 19:22)

Posesiunile lui reprezentau motivul care l-a îndepărtat de Domnul Isus Hristos. În zilele noastre există multe alte lucruri care îi ţin pe oameni departe de Dumnezeu. Pentru tine şi pentru mine ar putea fi vorba de cu totul altceva. Bogăţiile reprezintă doar unul dintre motive, există o sumedenie de alte lucruri. Practic, și membralitatea într-o biserică îi poate ţine pe mulţi oameni departe de Hristos, gândindu-se că această apartenență le este de ajuns, și că nu sunt și nu vor fi confruntaţi cu păcatele lor. Se simt în siguranţă deoarece au trecut prin diverse ritualuri/procesiuni, au făcut o mărturisire, au îndeplinit niște cerințe... însă cu toate acestea sunt neconvertiţi la fel ca orice păgân de pe faţa pământului. Ai idee dacă există ceva care te separă pe tine de Hristos? Este vreun lucru în calea ta care te împiedică să mergi la/după El? Bogăţiile erau piedica ce stătea în calea tânărului acestuia.

Isus a zis ucenicilor Săi: „Adevărat vă spun că greuva intra un bogat în Împărăţia cerurilor.” (Mat. 19:23)

Acest lucru este adevărat şi în zilele noastre – nu mulţi bogaţi, nu mulţi nobili, nu mulţi dintre oamenii mari ai pământului sunt creştini gata să plătească prețul (nu în bani!)

„Vă mai spun iarăşi că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Mat. 19:24)

Mulţii oameni nu văd umorul pe care Domnul nostru îl folosea uneori, iar acest pasaj este un astfel de exemplu. Există unii oameni care oferă explicaţia ridicolă că în Ierusalim exista o poartă numită „Urechea Acului”, iar o cămilă trebuie să îngenuncheze pentru a trece prin ea, prin urmare, Domnul spunea că un om trebuie să se smerească pentru a intra în Împărăţia cerurilor. Însă această explicaţie nu surprinde deloc ideea la care face Domnul referire aici. Domnul nostru vorbeşte despre o cămilă adevărată şi despre o ureche a acului cât se poate de reală. Prietene, vreau să îţi pun o întrebare simplă: Poate o cămilă să treacă prin urechea unui ac? Cred că ştii care este răspunsul: nu se poate! Este imposibil aşa ceva. Dar ar fi posibil ca Dumnezeu să treacă o cămilă prin urechea unui ac? Ei bine, nu cu asta se ocupă Dumnezeu, dar o poate face. Şi doar Dumnezeu poate regenera un om. Asta vrea să spună Domnul aici. Este mai uşor pentru o cămilă să treacă prin urechea unui ac decât pentru un bogat să coboare din aroganța și siguranța sa, să se smerească și să se lase condus/supus ca membru de rând al Împărăţiei lui Dumnezeu, care nu se uită la fața omului.

Mulţi oameni din zilele noastre cred că ei vor fi mântuiţi pentru ceea ce sunt sau pentru ceea ce au. Însă eşti cu adevărat mântuit atunci când descoperi că eşti un păcătos, un cerşetor în ochii lui Dumnezeu şi că nu ai nimic ce să îi oferi pentru mântuirea ta. Atâta timp cât o persoană simte că poate face ceva sau Îi poate plăti lui Dumnezeu pentru mântuire, omul acela nu poate fi mântuit, tot aşa cum nicio cămilă nu poate trece prin urechea unui ac.

Ucenicii, când au auzit lucrul acesta, au rămas uimiţi de tot şi au zis: „Cine poate, atunci, să fie mântuit?” (Mat. 19:25)

Rețineţi, vă rog, răspunsul Domnului Isus:

Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar laDumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă.” (Mat. 19:26)

Aceasta este explicaţia. Oricine ai fi, eşti candidat la mântuire dacă recunoşti că nu ai nimic ce să îi oferi lui Dumnezeu, ci vii la El ca un cerşetor cu mâinile goale. Când vii la El în felul acesta, El te poate mântui. La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă. Și vei descoperi că acesta este un adevăr care te va însoți în toată umblarea ta cu Dumnezeu!